October 15, 2016

September 20, 2016

September 19, 2016

Please reload

Recent Posts

I had been haunted by a ghost

October 31, 2016

1/4
Please reload

Featured Posts

Cele mai frumoase poezii - Marin Sorescu | Tinerețea lui Don Quijote

February 23, 2019

 

Drumul

 

 

Gânditor și cu mâinile la spate

Merg pe calea ferată, 

Drumul cel mai drept

Cu putință.  

 

Din spatele meu, cu viteză, 

Vine un tren

Care n-a auzit nimic despre mine.

 

Acest tren – martor mi-e Zenon bătrânul – 

Nu mă va ajunge niciodată, 

Pentru că eu mereu voi avea un avans

Față de lucrurile care nu gândesc.

 

Sau chiar dacă brutal

Va trece peste mine, 

Întotdeauna se va găsi un om

Care să meargă în fața lui

Plin de gânduri

Și cu mâinile la spate.

 

Ca mine acum

În fața monstrului negru

Care se apropie cu o viteză înspăimântătoare, 

Și care nu mă va ajunge

Niciodată. 

 

 

 

Am legat…

 

 

Am legat copacii la ochi

Cu-o basma verde

Și le-am spus să mă găsească.

 

Și copacii m-au găsit imediat

Cu un hohot de frunze.

 

Am legat păsările la ochi

Cu-o basma de nori

Și le-am spus să mă găsească.

 

Și păsările m-au găsit

Cu un cântec.

 

Am legat tristețea la ochi

Cu un zâmbet, 

Și tristețea m-a găsit a doua zi

Într-o iubire.

 

Am legat soarele la ochi

Cu nopțile mele

Și i-am spus să mă găsească.

 

Ești acolo, a zis soarele, 

După timpul acela, 

Nu te mai ascunde.

 

Nu te mai ascunde, 

Mi-au zis toate lucrurile

Și toate sentimentele

Pe care am încercat să le leg

La ochi.

 

 

 

Focul sacru

 

 

Mai aruncaţi nişte vreascuri
În soare, 
Am auzit c-o să se stingă
Peste câteva miliarde de ani.

Şi dacă nu mai sunt vreascuri, 
Aruncaţi în soare
Câmpiile care ar fi putut foarte bine
Să fie păduri, 
Munţii, luna şi cerul
Care nici nu ştim sigur dacă sunt
Păduri.

În orice caz, 
Mai aruncaţi ceva în el, 
Nişte vreascuri, 
Nişte vieţi.

Că, uite, a şi început să pâlpâie
Pe feţele noastre, 
Făcându-le frumoase şi urâte, 
Făcându-le noapte şi zi, 
Făcându-le anotimpuri şi ani.

 

 

 

Capriciu

 

 

În fiecare seară

Strâng de prin vecini

Toate scaunele disponibile

și le citesc versuri.

 

Scaunele sunt foarte receptive

La poezie, 

Dacă știi cum să le așezi.

 

De aceea

Eu mă emoționez, 

și timp de câteva ore

Le povestesc

Ce frumos a murit sufletul meu

Peste zi.

 

Întâlnirile noastre

Sunt de obicei sobre, 

Fără entuziasme

De prisos.

 

În orice caz, 

Înseamnă că fiecare

Ne-am făcut datoria, 

și putem merge

Mai departe.

   

 

 

Fuga

 

 

Într-o zi

Mă voi ridica de la masa de scris

Și voi începe să mă îndepărtez de cuvinte,

De voi

Și de fiecare lucru în parte.

 

Voi vedea un munte în zare

Și voi merge spre el

Până când muntele va rămâne în urmă.

 

Apoi mă voi lua după un nor.

Și norul va rămâne în urmă.

 

Soarele va rămâne și el în urmă

Și stelele și tot universul…

 

 

 

Șah

 

 

Eu mut o zi albă, 

El mută o zi neagră.

Eu înaintez un vis, 

El mi-l ia la război.

El îmi atacă plămânii, 

Eu mă gândesc un an la spital, 

Fac o combinație strălucită

Și-i câștig o zi neagră.

El mută o nenorocire

Și mă amenință cu cancerul

(Care merge deocamdată în formă de cruce)

Dar eu îi pun în față o carte

Și-l silesc să se retragă.

Îi mai câștig câteva piese, 

Dar, uite, jumătate din viață mea 

E scoasă pe margine.

-O să-ți dau șah și-ți pierzi optimismul, 

Îmi spune el.

-Nu-i nimic, glumesc eu, 

Fac rocadă sentimentelor.

 

În spatele meu soția, copiii, 

Soarele, luna și ceilalți chibiți 

Tremură pentru orice mișcare a mea.

 

Eu îmi aprind o țigară

Și continui partida.

 

 

 

Unghi

 

 

I-a pus o mână la ochi

și i-a arătat lumea, 

Desenată mare

Pe un panou.

- Ce literă e asta?

L-a întrebat.

- Noaptea, a răspuns el.

- Te înșeli, este soarele.

Noaptea, știm cu toții, 

N-are raze. Dar asta?

- Noaptea.

- Mă faci să râd!

Este marea, de unde

Atâta întuneric în mare?

Dar asta?

Omul a șovăit puțin, 

Apoi a răspuns:

- Noaptea.

- O, este femeia.

Noaptea nu are sâni, dragul meu.

Desigur, te-a indus în eroare

Părul cel negru. Dar asta?

Uită-te bine la ea

Înainte de-a răspunde.

- Tot noaptea.

- Păcat, nici acum n-ai ghicit;

Litera asta tocmai erai

Tu.

Următorul! 

 

 

 

Boala

 

 

Doctore, simt ceva mortal

Aici, în regiunea ființei mele

Mă dor toate organele, 

Ziua mă doare soarele

Iar noaptea luna și stelele.

 

Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer

Pe care până atunci nici nu-l observasem

Și mă trezesc în fiecare dimineață

Cu o senzație de iarnă.

 

Degeaba am luat tot felul de medicamente

Am urât și am iubit, am învățat să citesc

Și chiar am citit niște cărți

Am vorbit cu oamenii și m-am gândit, 

Am fost bun și-am fost frumos...

 

Toate acestera n-au avut nici un efect, doctore

Și-am cheltuit pe ele o groază de ani.

Cred că m-am îmbolnăvit de moarte

Într-o zi

Când m-am născut.

 

 

 

Sus

 

 

Veverițele

Sărind de pe o picătură pe alta

Urcă prin ploaie până la coroană

Norului întunecos.

 

Așa aș vrea 

Pe gândurile mele

Să urc până sus de tot,

Unde e posibilă liniștea,

Pentru că viața și moartea s-ar întâmpla

Mai jos de mine,

Ca ploaia sub nor.

 

 

 

Spirală

 

 

Mă îndoiesc de mine 

Până la pământ.

 

Pământul nu-mi oferă nici el

O certitudine

Și mă îndoiesc de pământ,

Atât de mult,

Că răsar pe partea cealaltă

La cer.

 

Atunci mă îndoiesc și de cer.

 

O, pe toate lucrurile,

Pe păduri și pe mări,

Pe cer, pe lună, pe soare

Trupul meu este o iederă 

Care încearcă să se sprijine

De taifun.

 

 

 

Shakespeare

 

 

Shakespeare a creat lumea în șapte zile.

 

În prima zi a făcut cerul, munții și prăpăstiile sufletești

În ziua a doua a făcut râurile, mările, oceanele

Și celelalte sentimente –

Și le-a dat lui Hamlet, lui Iulius Caesar, 

lui Antoniu, Cleopatrei și Ofeliei, 

Lui Othelo și altora, Să le stăpânească, ei și urmașii lor, 

În vecii vecilor.

În ziua a treia a strâns toți oamenii

Și i-a învățat gusturile:

Gustul fericirii, al iubirii, al deznădejdii, 

Gustul geloziei, al gloriei și așa mai departe, 

Până s-au terminat toate gusturile.

 

Atunci au sosit și niște indivizi care întârziaseră.

Creatorul i-a mingaiat pe cap cu compătimire, 

Și le-a spus că nu le rămîne decât să se facă

Critici literari

Și să-i conteste opera.

Ziua a patra și a cincea le-a rezervat râsului.

A dat drumul clovnilor

Să facă tumbe, 

Și i-a lăsat pe regi, pe împărați

Și pe alți nefericiți să se distreze.

În ziua a șasea a rezolvat unele probleme administrative:  

A pus la cale o furtună, 

Și l-a învățat pe regele Lear

Cum trebuie să poarte coroana de paie.

Mai rămăseseră câteva deșeuri de la facerea lumii

Și l-a creat pe Richard al III-lea.

În ziua a șaptea s-a uitat dacă mai are ceva de făcut.

Directorii de teatru și umpluseră pământul cu afișe, 

Și Shakespeare s-a gîndit că după atâta trudă

Ar merita să vadă și el un spectacol.

Dar mai întâi, fiindcă era peste măsură de istovit, 

S-a dus să moară puțin. 

 

Please reload

Follow Us
Please reload

Search By Tags