October 15, 2016

September 20, 2016

September 19, 2016

Please reload

Recent Posts

I had been haunted by a ghost

October 31, 2016

1/4
Please reload

Featured Posts

Cele mai frumoase poezii - Giuseppe Ungaretti

February 8, 2019

 

 Sunt o creatură

 

 Ca această piatră

 din San Michele

 atât de rece,

 atât de dură,

 seacă

 și încăpățânată

 așa desăvârșit

 fără suflet.

 

 Ca această piatră 

 e plânsetul meu

 ce nu se vede

                                                                                               

 Moartea 

 se plătește

 trăind

 

 

 

 Damnare

 

 

Pizonier între cele pieritoare

(Până și cerul înstelat se va sfârși)

De ce tânjesc după Dumnezeu?

 

 

 

 Deșertăciune

 

 

 Dintr-odată

 s-a înălțat

 pe ruine

 o străvezie

 stupoare 

 a necuprinsului.

 

 Și omul

 aplecat 

 peste apa 

 surprinsă 

 de soare

 își regăsește 

 o umbră.

 

 Legănată 

 și încet 

 ruptă.

 

 

 

Noapte de martie

 

 

Lună impudică, întoarce-te la lumina-ți

Neașteptată, umbră unde doarme Apollo

E de-o limpezime întrebătoare.

 

Visul iar deschide ochii săi fermecători,

Luminează de la o fereastră de sus.

 

Zborurile unei dorințe

Când vor simți pământul

Vor da carne durerii.

 

 

 

De august

 

 

Lacom doliu ronțăind din cei vii,

 

Largul mării monoton, 

Dar fără singurătate,

 

Reprimate strigăte îngenuncheate-n liturghii,

 

Vară,

 

Până în văgăuni umbrite pietre descărnate,

 

Trezită cenușă a amfiteatrelor…

 

Care Erebus, îți urlu?

 

 

 

Orice gri

 

 

De la pielea lepădată de șarpe

La fricoasa cârtiță

Orice gri se irosește pe catedrale…

 

Ca o proră galbenă 

Din stea în stea soarele își ia rămas-bun

Și se încruntă sub bolta…

 

Precum o frunte obosită

S-a ivit iar noaptea

În săpătura unei palme

 

 

 

Zi după zi (11)

 

 

Trece rândunica și cu ea vara,

Și chiar eu, îmi spun, voi trece…

Dar rămâi iubirea ce mă sfâșie

Când nu mai însemn decât un abur scurt

Întors din infern cu câteva taceri…

 

 

 

Timpul e mut

 

 

Timpul e mut între trestiile-ncremenite…

Departe de maluri rătăcește-o canoe…

Obosit, sfârșit e vâslașul… Cerurile

Deja s-au pierdut în prăpăstii de fum…

 

Tras inutil în marginea amintirilor,

Ar fi poate o binecuvântare să cada…

 

                                     Să fi știut

 

Că aceeași iluzile e lumea și mintea,

Că în misterul valurilor proprii

Orice voce pământească e naufragiată.

 

 

 

Împietritul și catifeaua

 

 

Am descoperit bărcile pe care le istovește

Soarele și le privesc nu știu încotro, singur.

 

Acostări de suflet viu nu vor mai fi.

 

Imperceptibil deget de rocă

Arată pe furiș pe cel tras la sorți,

Monștri puși să iasă din abis

Care îndeamnă, un balansoar în hău,

Spre evaporarea 

Celui mai bătrân obsedat,

Ecoul sfâșierii stinsului val

O clipă abia de-a durat

Și-a dispărut cu sinistrele bărci.

 

În vreme ce se schimbau 

Una pe alta ascunzându-se

Hergheliile distruse

De cai cu nechezări neștiute,

 

Catifeaua croată

Din privirea Dunjei,

Știe ea cum s-o atragă de milenii,

Și ea cum s-o-ndeparteze, o piatră

 

După colindarea cotidiană

Rătăcind de la unul la altul,

Țigancă în cortul Asiei,

Catifeaua din privirea Dunjei

Îmi aduce azi fulgerul îndurării.

 

 

 

Călătorie

 

 

Nu mă pot stabili

 

în fiecare loc îmi regăsesc un suflet

de-altadat’

într-un străin mă retrag

 

revenit la nașterea unor timpuri prea trăite

 

bucuria unui singur minut de viață primordial

 

caut o țară inocentă

 

 

Soldați

 

 

Suntem cei care-n toamnă stăm precum frunzele

pe arbori

 

 

 

Poezie

 

Zilele și nopțile 

cântă 

în nervii mei

de harpă

 

trăiesc o bucurie

bolnavă de univers

și sufăr

că nu știu

s-o fac să ardă

în cuvinte.

 

 

 

Bibliografie | Giuseppe Ungaretti - O viata de om | Traducere din limba italiana - Nicoleta Dabija | Editura Paralela 45 | 2018

Please reload

Follow Us
Please reload

Search By Tags